Monday, May 7, 2007

Plecând cu primăvara

* * *
Ascunse sub gard
Jilave lăcrămioare
Pământul reavăn.

* * *
În răcoarea ploii
Târzii lalele albe
Stinse corole.

* * *
Grădina tristă
Petale risipite
În umbra morţii.

* * *
Scrâşnetul porţii
Şi ultima privire -
Zile apuse.

2 comments:

Corneliu Traian Atanasiu said...

Te păstrezi în nota unei discrete observaţii. Lucruri aproape umile, abia zărite în firescul lor ascunziş, îşi revelează sfielnic un rost neluat în seamă, îşi clamează o chemare neauzită, îşi rostesc tristeţea petrecerii fără de martori.

Primul şi ultimul parcă-şi dau replica. Universul uman nu se deosebeşte cu nimic de cel vegetal - o privire nu e nicicum altfel decît corola unei lăcrămioare. Peste toate se-nchide parcă o poartă nedreaptă a despărţirii pentru totdeauna. Peste toate un scrîşnet... al morţii.

victoria said...

Poemul 3, in care tristetea unui sfarsit inunda,poemul 4, un ramas bun parca se intrezareste prin inchiderea portii, unui anotimp ce a trecut.
Victoria Chitoveanu